O stare imposibila
Chiar acuma am ajuns de la cursuri. Este ora 17:00 si abia ca mi-am terminat micul dejun, dar totusi nu slabesc. Invat ca sparta 1 saptamana ca sa ma racesc inainte de examen. N-am bani si nu pot sa zambesc. Saptamana trecuta am avut bani si tot n-am stiut sa zambesc. Vreau studii superioare dar n-am incredere in mine. In Romania ma simt bine dar traiesc in Germania. Imi place matematica dar ma lupt pentru o nota de trecere. Imi iubesc cainele dar il neglijez. Urasc singuratatea si totusi nu-mi vine sa ies la distractii. Imi place natura si tot stau mereu in casa. Ma intreb ce face “EL” desi stiu ca doarme. Vreau sa invat dar nu o fac. As putea sa mai scriu dar mi-e lene. Stiu ca nu exista rezolvari dar caut explicatii.
Si totusi o intrebare am si pentru voi si astept comentarii pe care le voi citi foarte interesata!
E corect sa lupt la 19-20 de ani doar pentru ce as putea sa am pe la 25 de ani, lasandu-mi tineretea sa treaca neobservata si parca sarind peste o etapa a vietii, decat sa stiu sa ma bucur si sa zambesc pentru lucruri mai minore?
