Back in Wuppertal City
A fost frumos. Sa stiti si voi si sa va bucurati, sau poate mai bine sa plangeti, sau poate e mai bine sa nu va faceti prea multe ganduri. Am trait una din cele mai frumoase vacante din viata mea, mai bine zis.. cea mai frumoasa. Ajunsa acasa, parca m-am pierdut, parca casa in care ma trezesc de 5ani in fiecare dimineata imi pare straina. In 2:30 ore am zburat din Otopeni(bucale) pana in Dortmund. Timpul a fost prea scurt sa ma obisnuiesc cu drumu, cu gandurile si sa imi aduc aminte ca a fost doar o vacanta. Parca chiar din cauza asta am starea asta ciudata acuma, e ciudat. M-am obisnuit foarte usor cu viata asa dulce, parca de miere si asa mai in roz ca in povesti si am reusit sa uit ca nu e chiar asa. E liniste. Totul suna a gol, fara “EL”. L-am lasat in grija la tata lui care mi-a promis ca-l face cumva sa invete si i-am promis “LUI” ca, daca se intoarce cu permisu de conducere ii fac o prajitura si o surpriza. Mi-e dor de “EL”, e lumina pe care o urmez.
