Nu stiu ce ar trebui sa simt, nu stiu ce inseamna. Nu inteleg. Sunt o chestie proasta pe langa minuni. In 2006 pe 15martie era ziua ei, ziua in care vorbeam cu “EL” pe yahoo si ne gandeam la data de 16 cand urma sa ne intalnim. Nu stiam ca vorbesc cu ingerul pe care azi il iubesc cu toata fiinta mea. Pe 4 septembrie 2006 ea ne-a parasit, pentru totdeauna. Acum 15minute sau poae 20 stateam in pat si plangeam, cand a sunat telefonu. Era “EL”, pufuletu. Am vorbit si mi-a spus ca azi se va naste Vladut, nepotelu. Simteam asta toata ziua, dar n-as fi avut curajul sa intreb pe cineva. Poate ca asta ar trebui sa fie ceva ce sa ma linisteasca. As vrea sa am ganduri bune. As vrea sa nu imi fi amintit azi ca deasupra camerei in care dorm, exact deasupra patului meu sunt sacii cu toate lucrurile ei si sunt perna si plapuma cu care a fost invelit trupul ei mort. As vrea sa ma gandesc la mama mea ca la un inger, este ceva sfant pentru mine. De ce imi e frica, mi-e frica ca va iesi de sub pat si se va razbuna pe mine, mereu mi-a spus dar stiam si fara sa imi spuna ca sunt cel mai oribil copil pe care il putea avea. Toata viata mi-a fost alaturi, mi-a dat tot ce as fi putut sa-mi cer, niciodata n-am spus mersi, niciodata n-am spus un cuvant frumos. Ma urasc din tot sufletul si nu stiu cum pot crede ca urandu-ma in halu asta voi putea sa fac pe altcineva fericit.
Lasand la o parte razboiul din mine, ma gandesc la Vladut cu multa dragoste si la mamica lui la fel. Sper ca Dumnezeu sa-i ajute pe amandoi, sa fie un copil sanatos si sa-si iubeasca parintii.
Este o zi in care ninge si totodata e cald in sufletul meu.