Precious moments
Precious moments…NOT !!! Intr-un post mai jos protejat cu parola cineva isi plangea de mila.Plangea pentru durerea care i-a sarit in brate si plangea dupa ceea ce isi aduce aminte. Nu de putine ori se intampla sa fi lovit de lucruri la care te asteptai cel mai putin (cat de des va pocnit televizorul , cuptorul cu microunde sau link-ul de la blogvertising?) dar si in momentele in care se face impactul parca tot ceea ce e in tine se rupe.Ajungi in momentul in care tragi linie si te gandesti la ce ai gresit , ce ai fi putut sa faci mai bine , ce regreti , ce poti face mai bine in continuare. De multe ori te intrebi cum sa te ridici si sa mergi mai departe , de multe ori strigi disperat dupa mana aceea care undeva este intinsa dar nu poti sa o prinzi. Alti oameni vad lumini si aud voci care le indeamna sa nu mearga spre lumina (cred ca ati vazut si voi filmul ala :p
.
Oare de ce nu pot sa scriu ceva fara ca pe undeva sa imi vina in minte un strop de ironie , de ce nu pot sa ma plang pe cat as vrea , de ce v-as lua acum pe astia care cititi la 11 m pentru ca ma judecati fara sa ma cunoasteti , de ce am impresia ca tot ceea ce fac e prost…oare chiar e? Indiferent de cat de mult ma chinui sa fac ceva bun nu-mi iese , cineva din jurul meu la un anumit moment va fi trist. De ce oare nu m-as ascunde de voi toti si sa stau acolo eu cu mine si mai ales cu gandurile mele , care nu merita impartite cu nimeni sau adesea nu-si au locul in gandurile altora.
Iar am scris o propozitie la care i-am dat cu drag un mare delete pentru ca puteam sa o pun in categoria “Aberatia zilei” , stau si citesc blog-uri stau si sterg fisiere de pe FTP (un folder cu vreo 10.000 de fisiere care habar n-am de unde au aparut) , stau si-mi aduc aminte de lucruri la care zambeam , lucruri la care ma bucuram dar mai ales ma bucuram impreuna cu “EA”. Unde sunt oare momentele alea ? De ce nu mai poate sa fie inca odata 16 martie si sa fim in 2006 , de ce nu e rahatul ala de labrador negru langa mine , de ce nu e ea ascunsa prin bucatarie incercand sa gaseasca lucurile de care are nevoie iar Katja le are ascunse bine. Unde-s oare vremurile cand cautam centi ca sa ne ajunga sa luam o punga de cartofi ca sa avem ce manca pentru ca in alte 4 zile ne-am rupt in figuri si ne-am dus pe unde am vrut. Unde e oare Grigore tolanit pe colegii lui de raft care imi face cu ochiul si imi sopteste “Vezi ca “EI” i-ar placea sa ma aiba”.
UNDE PULA COADA MEA E ZAMBETUL ALA???
