A trecut cu greu, dar din pacate a trecut. A fost ziua “LUI” si nu am fost langa “EL”. Sunt mai mult ca sigura ca va urma sa imi comenteze spunand ca nu e suparat, ca nu se putea si toate astea ptr ca tine la mine si sa ma linisteasca. Totusi, nu incetez sa ma gandesc si sa ma invinovatesc, trebuia sa plec la “EL” dupa ore, poate ca reuseam sa ii fac ziua mai buna, trebuia sa incerc. Visez din nou sau mai bine spus in continuare viitorul si astept cu nerabdare clipa cand “EL” nu va mai fi la distanta ci macar in acelasi oras. Este greu.
Imi e din ce in ce mai naspa sa ma gandesc la ce va urma. Viitorul pare foarte ascuns, astfel incat nu pot decat sa incerc sa-l ghicesc. Venim din zone diferite, “EL” brasovean, eu satmareanca. Traim in tari diferite, eu la nemti “EL” la olandezi. Vorbim o singura limba comuna, limba romana. Facem si invatam tot felu de chestii straine dar avem puncte importante in care ne asemanam si anume: iubim romaneste, gandim romaneste, vorbim romaneste, ne tinem de mana romaneste si ne pupam tot romaneste si de visat visam tot romaneste. Nu stiu pe unde ne va pierde valul viitorului dar stiu ca vom fi impreuna.
Incetuc ma apropiu si de partea cu “ce vreau sa fac in viitor”. Sunt destul de hotarata sa ma fac traducatoare. De ce chiar jobu asta? Pentru ca oriunde ma va trimite soarta, va fi o facultate valabila, imi va pune paine pe masa si inafara de asta cred ca m-as descurca bine, mi-ar placea si este un job linistit.
Stresul cu scoala este din ce in ce mai mare si cred ca tot din cauza asta sunt in pana de idei. Ma uit la blog si am atatea de spus, totusi nu imi misc degetele si nu postez nimic. Ma simt din ce in ce mai des mai mult o cititoare a blogului decat adminita. As vrea sa treaca timpul si sa fie bine. Oare nu e prostie sa spun ca “abia astept sa imi treaca timpul” ? Oare o sa fie bine?