Odată, o maimuţă din neamul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
Tot circulă o vorbă, deloc adevărată,
Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!
Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?
Insemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?
Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masă?
Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,
Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii…
Dimineata a inceput deja pe dos, dar nu despre asta vreau sa va scriu aici.
M-am bucurat tare sa scap de la scoala. Un zgomot ciudat rasuna din stomacelu meu care din cauza timpului (vesnic vinovatul) nu a apucat sa-si ia portia de calorii in dimineata asta. Stateam si ma gandeam.. ce fac? Fug spre autobus sa prind primul spre casa sau fug repede pana la brutarie si imi iau un corn cum imi place mie? ..Dat fiind faptul ca n-am mancare gata acasa, am ales brutaria.
Fericita alerg cu cornul meu inspre autobus si il prind la minut. Iau usa din spate ptr a evita babele tip melc si prind un loc frumos de sezut, langa geam, sa pot admira si peisajul din autobus Rolling Eyes . Am inceput sa ma pierd in ganduri si sa reiau ora de fizica ce de abia a trecut. La profesorul respectiv este ceva ciudat si anume incepe toate lucrurile de la capat si se duce inspre inceput. Ma gandeam la diferite feluri de oameni, incepeam sa ma laud eu pe mine in gand, cat de bine am ajuns sa ii cunosc, am prins un hobby in a-i analiza si parca.. gandesc in paralel si cu mintea lor, parca ma plictisesc deja toti ptr ca orice ii intreb deja presupun raspunsul. Ehm.. excursia psihologica a fost intrerupta brusc de un anunt important: “Informatie: In autobus nu se mananca!”. Ridic privirea inspre sofer si ma zbucneste rasul. Las cornu de la vedere si incep sa ma gandesc. Hmm.. soferu asta pe bune zici ca e profu de fizica, numa ala mai face de astea. In mod normal nu are nimeni ceva impotriva sa rozi un covrig in autobus, atata timp cat nu vii cu inghetata si pizza. Ma uitam in oglinda si soferul la fel. Indirect ne priveam ochi in ochi.
Dintr-o suta de ratuste m-au ales tocmai pe mine. PE data de 28-29 voi face o practica la ei si daca-mi va placea peisajul pot sa raman. Oare chiar vreau? Nu m-as fi asteptat sa primesc un asemenea raspuns, parca ma asteptam sa fiu refuzat, eram sigura ca asa va fi.. am fost 100. Dar oare merit? Probabil printre noi au fost multi care nu au nici-o alternativa, iar eu inca fac mofturi si ma gandesc daca nu cumva facultate..
Nu de mult stăteam de vorbă cu “EA” şi povesteam de cum eram fiecare prin liceu şi care ce colegi avea. Aseară iar m-au lovit amintiri din copilărie dar momentul a fost repede oprit pentru ca am inceput să mă gândesc la numele colegilor (din şcoala generală şi liceu) şi spre ruşinea mea pe cei din liceu chiar nu-mi aduc aminte (nu pe toţi).
Nu ştiu care este motivul (o fi vre-un lapsus sau chiar persoanele respective nu au prezentat interes) dar faza e că mă roade tare.
Normal că-mi aduc aminte numele mic sau porecla dar numele de familie nu-l ştiu nici dacă mă legaţi de un stâlp în buricul târgului şi mă biciuiţi cu urzici. Îmi aduc aminte şi tâmpenile care le-am facut cu grupul vesel care din clasa a-XI-a a început să fie mai trist (dat fiind faptul ca a urmat o serie de transferuri în altă ligă pentru a scăpa de “retrogradare”).
Îmi aduc aminte când am luat dintr-o clasă o ţeavă (pe care atârna o perdea) pe care mi-am pus căciula şi ne-am dus sa colindăm prin şcoala (nu ne interesa că-s ore sau că profesorul X sau Y era a dracu) iar după ce ne-am adunat câştigurile ne-am pus să sărbătorim in spatele şcolii cu vin , bere şi bine-nţeles Perfect Lemon.
Ţin minte şi când a plecat Manea în state şi am facut-o lată rău de tot iar din cauza unui alt coleg a trebuit să spăl un taxi .
Toate tâmpeniile care le-am făcut le ţin minte atât de bine minte încât nici nu zici că au trecut câţiva ani de când s-au întamplat , da la dracu numele nu-mi vin nici acum în minte (bă ăla de mă citeşti şi ai fost cu mine în clasă , cum îl cheama pe Andrei ăla care era toată ziua în “Ce faci?”).
O intrebare grea si totodata bine gandita si interesanta. Am avut onoarea si placerea de a lua parte azi la prima ora de religie interesanta si pe bune ca nu m-am plictisit.
Impreuna cu noua profa, pe care se pare ca am subestimat-o dat fiind faptul ca de vreo 2luni inca a predat la clasele mici (1-4), am plecat azi sa vizitam o biserica reformata cica.. a sunat extrem de plictisitor si ne-am pornit la drum cu o greata de nu-i adevarat. Nici unu dintre noi 5 care mai participam la cursu de religie nu era reformat.
Ajunsi la biserica am descoperit ca este in renovare. Usa de biserica de ani de zile nu mai este destinata vizitatorilor ci este doar "istorie". Au creat o noua intrare care trece printr-un fel de bar/cofetarie. Surpriza a fost extrem de mare cand pe langa ca mi se parea o mizerie combinatia bar – biserica, mai era si inchisa usa.
A fost momentul in care am inceput sa imi aduc aminte de ce am incetat sa mai vizitez biserici, si de ce mai nou ele inseamna ptr mine nimic altceva decat cultura si arta. Josnic mi se pare obiceiul de a inchide usa bisericii si mai groaznica este explicatia preotului cand i-am adresat intrebarea "In biserici se gasesc obiecte valoroase printre care uneori si carti d-ale Vaticanului, nu ne putem permite riscul de a lasa portile deschise.."
Stateam azi si ma uitam la TV bine-nteles ca s-a nimerit sa prind stirile PRO TV si mai ales rubrica pe care nu o suport: Meteo. Dupa ce ca Vlad ala sau cum il cheama pe prietenul Andei Adam mi-se pare o acritura mai si prezenta cu mare mandrie temperaturile din RO: 31 , 32 si 33 de grade.
Pai cum se poate bre asa ceva , eu stau si inghet pe aici (de la sfarsitul lui august umblu cu geaca pe mine) iar in RO lumea se lafaie la soare. Serios chiar ma oftica la maxim temperaturile astea idioate. Unde e incalzirea aia globala ca pe la mine nu a ajuns.
Cu parere de rau si cu un post sec va salut pentru ca ma duc sa-mi fac bagajele plec in Dubai la caldurica si ca sa nu ziceti ca nu o sa ma descurc acolo am invatat primele cuvinte allahu akbar.
A trecut vacanta si parca inca ii simt dorul. Uneori nu imi vine sa cred ca a trecut aproape o luna si cand ma gandesc ca saptamana viitoare incep examenele iar in septembrie incep inscrierile ptr faculta & co ma apuca tremuriciul.
Stau asa si mai vorbesc cu unu si cu altu si parca astept ca printr-o minune cineva sa imi spuna propozitia corecta care sa-mi arate ca da, intradevar, acela este drumul corect ptr mine. Credeti ca exista cu adevarat meseria ideala ptr fiecare dintre noi ? Sau.. poate este chiar rostul sa ajungi sa faci ceva si este chiar imposibil sa iti placa ceea ce faci?
Stiu doar ca imi este acum, mai mult ca niciodata, frica sa nu aterizez intr-un domeniu absolut nepotrivit ptr mine. Imi este extrem de frica de bac si de ce va urma dupa.
Ma gandesc la cei dragi, la mine, la familie si parca gandurile se invart in mintea mea si simt ca si cum un val de apa ar da peste mine si mi-ar taia suflarea. Stiu ca multi se asteapta de la mine sa realizez ceva mare, multi dintre ai mei cred ca eu voi fi cea care va schimba lumea sau.. poate doar mie imi place sa gandesc asa ptr ca iar simt ca trebuie sa le demonstrez ceva.
Din cate se poate observa am doua defecte imense, imi pasa prea mult de ce cred altii despre mine si sunt nehotarata. Ceva de genul.. as putea sta 3ore in fata la 2 camasi identice exceptand culoarea si sa nu cumpar niciuna, imi place sa fug de decizii.. de responsabilitati, mi-este frica cred.
Vorbind cu o prietena azi, am ajuns la concluzia ca este vorba despre un minus la caracter. Am ajuns sa incerc atata de mult sa multumesc lumea din jurul meu si sa fiu ceea ce ar vrea ei sa fiu incat am uitat cine sunt eu cu adevarat.
Nu stiu ce se va intampla si nici daca as vrea sa aflu. Defapt.. as vrea ca cineva sa poata sa-mi descrie capatul la fiecare drum pe care as putea sa imi continui viata. Din pacate vorbesc aici despre o persoana imaginara.
In final, va fi cumva.. “n-a fost niciodata sa nu fie nicicum” vorba cuiva, tot ceea ce sper este sa nu ii dezamagesc pe cei dragi, sa nu regret.. .
Poate iar voi incepe un post in care sa ma scuz ca am lasat blog-ul pe locul doi si sa va dau diferite motive pentru asta dar sincer cred ca ati inteles ideea foarte bine asa ca nu voi reveni la ea.
Nu vreau sa fac din blog-ul asta o chestie de genul: m-am trezit , am mancat , m-am dus la toaleta , am fost la scoala s.a.m.d. Vreau sa scriu un articol in momentul in care chiar simt ca ma ajuta sa scriu chiar daca va fi sau nu bagat in seama.
Nu prea am momente in care sa stau sa ma gandesc la ce am eu de gand sa fac eu cu mine (sunt expert in a da altora sfaturi legate de ceea ce vor sa faca mai departe , ma refer aici la scoala sau chestii de genul) dar de cand a inceput scoala (de ieri adica) si am aflat ca eu mai am 10 saptamani mari si late de scoala (cursuri) iar apoi 20 de practica dupa care urmeaza acel examen final. De acest examen de final depinde foarte mult extrem de mult tot ceea ce va urma sa se “cladeasca” in jurul meu (cariera , viata in doi , visuri s.a.m.d.).
In momentul in care ma gandesc la probabilitatea de a pica acest “final” mi-se ridica parul pe spate si incep sa fiu ca un drogat in sevraj si sincer nu stiu de ce pentru ca nu sunt omul care sa se sperie foarte tare de examene etc. Mi-ar parea totusi rau daca as pica pentru ca in primul rand as pierde 3 ani degeaba, as ajunge sa cred ca singura chestie pe care eu sustin sus si tare ca stiu sa o fac (”da-mi un PC in brate si stiu sa fac ce vrei tu cu el , da-mi un aspirator si eventual stiu sa-l bag in priza” – replica favorita) este defapt un domeniu foarte strain pentru mine.
Nu stiu daca cineva intelege ceea ce scriu eu aici, poate in momentele in care chiar incerc sa spun ceva legat de ceea ce simt sau gandesc sunt mult mai greu de descifrat decat de obicei si pe bune ca nu o sa-mi cer scuze pentru ca daca te oftici din cauza asta atunci da ALT+F4 si uita adresa blog-ului pentru ca as putea sa traiesc si cu 1 , 100 sau 1000 de cititori.
cu sau fara noi, dar ar fi bine sa ne ia si pe noi. Uneori timpul triseaza atata de mult incat de abia ne vedem si deja.. zbeng, ne pupam de plecare. Viata nu este intotdeauna frumoasa dar parca tot mai frumoasa e atunci cand e urata. Daca n-ar fi dor.. n-ar fi nici cele sute de mii si de mii de zambete si bucurii pe care le-am trait impreuna bucurandu-ne cu adevaratelea de acele zile care ne sunt dedicate doar noua. Daca n-ar fi asa, spunea “EL”, poate ne-am fi plictisit la inceput unu de altu (…)
Se spune ca fiecare frumos are o pereche urata undeva, ca fiecare rau aduce si un bine si ca in fiecare clipa se stinge si se naste o alta viata.
